„Cinci lei pentru picnic la Muzeul Satului Vâlcean… Ce părere aveți, veniți?”

• aceasta este invitația pe care președintele Constantin Rădulescu a transmis-o vâlcenilor și tuturor celor care doresc să își petreacă timpul în natură, într-un cadru natural foarte frumos, la Muzeul Satului din Bujoreni

Recent, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a prezentat, prin intermediul paginii sale de socializare, informații despre unele dintre evenimentele și surprizele cu care angajații Muzeului Satului Vâlcean din Bujoreni își așteaptă vizitatorii în acest an. Nu peste multă vreme, o casă țărănească din acest muzeu în aer liber, adusă din Vaideeni, va fi disponibilă pentru persoanele care doresc să o închirieze și să rămână peste noapte. Președintele CJ Vâlcea a vorbit și despre investițiile care se vor derula anul acesta la muzeul vâlcean. În plus, Constantin Rădulescu a adresat și o invitație celor care doresc să vină la muzeu pentru a petrece timpul în aer liber, chiar și la picnic: intrarea este permisă în schimbul unei sume modice de doar cinci lei de persoană. Principalele reguli pe care trebuie să le respecte persoanele care vin la picnic sunt acelea că fumatul și orice formă de foc aprins sunt interzise, produsele pe care doresc să le consume trebuie să și le procure personal, trebuie să strângă toate resturile din locul în care au organizat picnicul.

„Muzeul Satului Vâlcean este unul dintre obiectivele turistice reprezentative și foarte vizitate din județul nostru. Aici, oamenii de toate vârstele vin pentru a vedea sau a-și reaminti cum se trăia odinioară și, de ce nu, pentru a sta la un picnic. Am profitat de vremea bună de afară și le-am făcut colegilor de la muzeu o vizită inopinată. I-am găsit pe aceștia gospodărindu-se, punând la punct ultimele detalii pentru a primi vizitatorii în cele mai bune condiții. Anul acesta vom avea numeroase evenimente la Muzeul Satului Vâlcean, așa că vă invit să vizitați acest loc pentru a vă bucura, fie de liniște și aer curat, fie de spectacolele artistice ce vor avea loc în următoarea perioadă. Cinci lei pentru un loc de picnic la Muzeul Satului Vâlcean… Ce părere aveți, veniți?”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.

You May Also Like