Circ şi bătaie de joc pe bani publici în şedinţa Consiliului Local Bujoreni

Spectacol dezagreabil pe bani publici la ultima şedinţă a Consiliului Local Bujoreni din data de 30 ianuarie 2020. Majoritatea aleşilor locali au dovedit că îşi văd doar propriile interese şi duc lupte politice acerbe numai în dezinteresul cetăţeanului. Unii aleşi locali şi-au făcut un obicei din a provoca în şedinţele Legislativului local circ şi bătaie de joc, totul pe banii contribuabilului din Bujoreni.  

Preţul gunoiului menajer, motiv de „miştocăreală”

Un punct important dezbătut în plen a fost cel legat de preţul tarifului la gunoiul menajer şi la aprobarea unui regulament ce reglementează toate problemele legate de salubrizarea comunei. Ei bine, pe lângă faptul că mare parte din consilierii locali nici măcar nu citiseră documentaţia pusă la dispoziţie de angajaţii Primăriei Bujoreni, au ajuns să facă licitaţie la „mişto” cu privire la preţul pentru gunoiul menajer. Un spectacol grotesc, presărat cu râsete tâmpe şi cu afirmaţii de genul „dă-o dracu’ de lege”. E adevărat, mulţi nu cunosc legislaţia în vigoare, deşi îşi duc veacul prin Consiliul Local de ani buni. Iată de ce localnicii din Bujoreni trebuie să fie foarte atenţi pe cine pun ştampila la alegerile locale din acest an, să aleagă oameni noi şi pregătiţi profesional.

Spre stupoarea noastră, unii consilieri locali îşi făceau socoteala cât ar plăti ei gunoiul menajer, în funcţiei de câţi membrii are familia lor, în timp ce interesul cetăţeanului nu era luat în considerare nici măcar o clipă. Doar reprezentantul rromilor din CL a ridicat problema că are în comunitate familii cu câte 8-9 copii şi nu-şi permit să plătească pentru toţi.

În final, licitaţia s-a încheiat cu stabilirea unui preţ de 10 lei/persoană pentru ridicarea gunoiului menajer de către firma de salubritate. Nu înainte însă ca primarul să le citească aleşilor regulamentul cu punct şi virgulă, ca la şcoală, pentru că ei nu au avut interesul să o facă. S-au dus la şedinţă habarnişti, dar nu s-au jenat să epateze.

Primarul, bălăcărit că face investiţii în comună

Da, cam aşa s-a întâmplat la şedinţa CL Bujoreni. S-a ajuns în asemenea hal încât primarul Gheorghe Gîngu a fost tras la răspundere că face investiţii şi dezvoltă localitatea Bujoreni, fără binecuvântarea „prea înalţilor” consilieri. Culmea e, că investiţia care l-a deranjat pe consilierul liberalo-perist Silviu Zaharia, a primit votul în Consiliul Local. Deh, dacă unii nu pricep pentru ce ridică mâna, nu-i nimeni de vină! Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Ce pretenţii mai poţi avea de la acest for să rezolve problemele oamenilor din Bujoreni, atâta vreme cât ei sunt mai preocupaţi de miştouri ieftine, glume şi lupte electorale.

După cum spuneam, un spectacol dezagreabil şi cam scump, pentru că un consilier local de la Bujoreni primeşte 1.040 lei brut pentru fiecare lună în care este prezent la şedinţa ordinară şi la o şedinţă a comisiei de specialitate din care face parte. Adică, indemnizaţiile tuturor consilierilor locali costă cam cât iluminatul public al comunei.

Atac la libertatea presei

Spre surprinderea noastră, consilierii locali de la Bujoreni nu au habar nici măcar de prevederile legale privind funcţionarea Consiliului Local, reglementate de legea 215/2001 şi OG 57/2019. Deranjaţi de prezenţa presei în sală, aleşii au început să urle şi au cerut ca reprezentantul ziarului nostru să iasă din sală. Asta în ciuda faptului că primarul Gîngu făcea apel la decenţă şi la respectarea legii. Potrivit articolului 42 din legea amintită, „şedinţele consiliului local sunt publice”, iar domnii consilierii deranjaţi trebuie să dea socoteală în faţa cetăţenilor pentru activitatea sau inactivitatea lor. Cei mai vehemenţi s-au dovedit a fi aleşii locali Nica Teodor (PSD), Oprea Cătălin Gheorghe (PER) şi Bogoi Ion (PNL). Îi anunţăm pe această cale însă, că de acum încolo vom participa la toate şedinţele Consiliului Local Bujoreni, pentru că cetăţenii au dreptul să ştie ce se întâmplă acolo şi cum sunt reprezentaţi de aleşii pe care i-au votat.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like