Condiții excelente în școlile din Păușești Otăsău. Aici s-au înscris și elevi din Govora, Frâncești și Pietrari

Spiru Haret spunea ”Cum arată astăzi școala va arăta mâine țara”, iar administrația publică din comuna Păușești Otăsău pare că s-a ghidat după aceste cuvinte. Unitățile de învățământ din localitate sunt moderne și curate, condițiile excepționale și profesorii implicații fiind motivele pentru care mai mulți părinți din Govora, Frâncești și Pietrari și-au înscris micuții la școlile și grădinițele din Păușești Otăsău. De altfel, recent, primarul Cătălin Avan a reușit, prin multe insistențe, ca programul pilot “masă caldă” să se implementeze în comuna sa. Ca urmare, începând de ieri, 6 decembrie 2022, 192 de școlari și preșcolari primesc prânzul la școală, mâncarea fiind făcută numai din ingrediente sănătoase.

“Prima zi din programul masă caldă la copiii noștri din Păușești! A dat Dumnezeu sa scăpăm de porcăria numită <lapte și corn>! Și avem acum supă, felul doi și fruct, pentru cei 192 de elevi și grădinari care învață în localitatea noastră! Pentru că la noi, datorită condițiilor excelente și calității dascălilor, studiază și 35 de elevi noi din Băile Govora, Frâncești și Pietrari! Dacă în deceniile trecute, copiii noștri mergeau la Băile Govora <să învețe carte>, acum peste 20 de părinți din stațiune și-au înscris aici copiii !! Să dea Dumnezeu să fie sănătoși cu toții, să aibă parte de meniuri bune și sănătoase (ne ocupam zilnic de acest aspect) să renunțe încet, încet la produse de patiserie și cu îndulcitori/aditivi artificiali!” – spune primarul comunei Păușești Otăsău, Cătălin Avan.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like