Din 8 ianuarie, începe încasarea impozitelor locale pe anul 2024 la Râmnicu Vâlcea

Program de lucru special la început de an, la Direcția Economico-Financiară a Primăriei Municipiului. Luni, 8 ianuarie, începe încasarea impozitelor locale pe anul 2024. Pentru al patrulea an consecutiv, nivelul obligațiilor către bugetul local al Râmnicului nu se majorează, indexându-se doar cu indicele de inflație

La început de an, activitatea de încasare a Direcției Economico-Financiare din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea se va desfășura după un program special. Astfel, în prima zi lucrătoare din 2024, respectiv miercuri, 3 ianuarie, programul cu publicul este între orele 10.00 – 15.30 și se vor putea încasa doar amenzi și alte taxe fără debit. În zilele de 4 și 5 ianuarie se vor putea încasa doar restanțele anilor anteriori, amenzi și alte taxe, iar impozitele și taxele pentru 2024 se vor putea plăti începând de luni, 8 ianuarie.

La propunerea primarului Mircia Gutău, pentru al patrulea an consecutiv, nivelul obligațiilor datorate bugetului local nu a fost majorat, singurele influențe pentru 2024 (prinse în HCL nr. 369 adoptată în ultima ședință de Consiliu Local) provenind din obligativitatea impusă de lege tuturor primăriilor de indexare a unora dintre impozite cu indicele de inflație de 13,8%.

Taxele și impozitele locale pentru 2024 vor putea fi plătite nu doar la sediul Direcției Economico-Financiare de la Arenele ”Traian”, ci și în alte patru puncte de încasare din oraș: sediul Primăriei municipiului din strada General Magheru nr. 25 (clădirea ”Socom”), sediul Direcţiei de Dezvoltare Locală din bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 15 (”Casa Căsătoriilor”), sediul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor de la etajul 3 al River Plaza Mall, precum și la casieria de la Stadionul Municipal din splaiul Independenţei; începând cu 15 ianuarie, impozitele și taxele locale vor putea fi achitate și la punctele de încasare din cartierele Nord (în Piața Nord) și din Ostroveni (strada I.C. Brătianu, lângă Clubul Pensionarilor). Totodată, sunt puse la dispoziţie mai multe modalităţi de plată on-line – secţiunea ”Servicii electronice” de pe site-ul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea la adresa www.primariavl.ro, site-ul Direcţiei Economico-Financiare locale www.taxermvl.ro, portalul ghiseul.ro sau aplicația mobilă VâlceaOnline, la care se adaugă și terminalul selfpay amplasat în galeria comercială a centrului Shopping City.

Și în acest an, printre facilităţile oferite contribuabililor se numără bonificaţia de 10% pentru plata integrală, până la 31 martie inclusiv, a impozitelor pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorate de către persoanele fizice şi juridice.

Biroul de Presă

loading...

You May Also Like