Festivalul de Epigramă și Pastramă la Vaideeni ,,S-o facem de oaie”!

 Ultima zi a lunii septembrie, dar și prima zi din octombrie aduce în județul Vâlcea un eveniment inedit, organizat în comuna Vaideeni. Iubitorii de cultură, glume de bun gust și pastramă de oaie, trebuie să meargă negreșit la Festivalul de Epigramă și Pastramă de la Vaideeni, intitulat sugestiv ,,S-o facem de oaie!”. Anul acesta, Primăria Vaideeni, Consiliul Local, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea și Fundația Vaideeni organizează cea de-a doua ediție a acestui festival, manifestările urmând a se desfășura la Pensiunea ,,Moara Viselor”.

Festivalul ”S-o facem de oaie!” va debuta vineri, 30 septembrie, la orele 13.00 cu un târg expozițional al meșterilor populari, dar și cu produse pastorale sau agricole precum brânzeturi, preparate tradiționale din carne de oaie, fructe, legume sau produse apicole și vinuri alese. Pe parcursul celor două zile la acest târg veți putea savura, la Festivalul Gastronomic Tradițional vestita pastramă de oaie, tocănița gătită la tuci, iar după orele 17.00 se va desfășura concursul de epigramă.

Duminică, 1 octombrie, târgul cu bunătăți de toate felurile va fi deschis de la primele ore ale dimineții, în timp ce un juriu specializat va premia cei mai buni epigramiști. 

Festivalul de Epigramă și Pastramă ,,S-o facem de oaie” se va încheia, duminică seara cu un spectacol de cântece și dansuri populare ciobănești, oferit de autoritățile locale.


Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like