FOTO: Lucrările la trotuarul de la Râureni – Stolniceni se vor încheia în această primăvară

Reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea au anunțat că lucrările la trotuarul de pe străzile Râureni – Stolniceni se apropie de final. Până în prezent, Direcția Administrării Domeniului Public a finalizat complet (montare borduri, asfaltare, amenajare accese la proprietăți și refacerea parțială a rigolei) o porțiune de circa 2,2 kilometri. Pe alți aproape 3 kilometri au fost montate borduri și s-a așternut strat de bază, urmând ca imediat ce se dă drumul la producția de asfalt să se realizeze și asfaltarea. Întregul tronson de 5,4 km (adică de la intersecția cu strada Buridava până la pasajul rutier Râureni) va fi gata în această primăvară. Administrația locală are în vederea o amenajare similară și pe cealaltă parte, dinspre vest, a arterei de circulație.
Amenajarea trotuarului pe străzile Râureni – Stolniceni răspunde solicitărilor numeroase ale locuitorilor de aici și se înscrie în demersul municipalității de creștere a siguranței pietonilor care tranzitează zona, demers în cadrul căruia au fost montate semafoare cu buton la fabrica Annabella, la biserica de lângă Pârâul Sărat și la Batcom. În perioada următoare se va monta și un radar informativ care să avertizeze șoferii în cazul depășirii limitei de viteză.

You May Also Like