FOTO – Pe drumul către releul de pe Vârful Cozia se poate circula în condiții de siguranță

Turiștii care vor sa urce cu masina la Releul de pe Vârful Cozia trebuie să știe că pe drumul județean 703 N se poate circula în condiții de siguranță. Nu este un drum asfaltat, însă Consiliul Județean Vâlcea, prin RAJDP, a intervenit zilele trecute, executând lucrări de întreținere și reabilitare astfel încât să poată fi circulabil. Traseul se întinde pe 17,5 kilometri până la cabană și la releu.

“M-am deplasat pe un drum pe cât de frumos, pe atât de dificil: DJ 703 N, drum care pleacă din Berislăvești și ajunge la releul de pe Vârful Cozia. Drumul are o lungime de 17,5 km, iar de la km 5+000 traseul era foarte anevoios și necesita lucrări de întreținere și reabilitare.

Drumarii vâlceni intervin cu lucrări, s-a procedat la tăierea vegetației și a arborilor care puneau în pericol traficul rutier, dar și rețeaua electrică, mai ales în sezonul de iarnă.

Totodată, s-au executat șanțuri de pământ pentru dirijarea apelor pluviale și s-a refăcut platforma drumului cu balast și piatra spartă, în zonele grav afectate.

În urma acestor lucrări, pe care le-au realizat drumarii de la RAJDP, se poate circula în condiții de siguranță pe acest drum” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

You May Also Like