FOTO. Sărbătoarea “Culesul Viilor” și Festivalul ”Lăutarul”, la Drăgășani!

La sfârșitul acestei săptămâni, primarul municipiului Drăgășani, Cristian Nedelcu a dat startul celor două mari manifestări ale acestei toamne din întreg județul. Este vorba despre sărbătoarea “Culesul Viilor” și festivalul “Lăutarul”, festivități cu tradiție în zona de sud a județului Vâlcea.

“Am avut plăcerea de a da startul festivităților prilejuite de sărbătoarea <Culesul Viilor> și festivalul <Lăutarul> la Drăgășani, alături de domnul Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Valcea, de doamna Andra Bica, vicepreședinte al Consiliului Județean Valcea, de domnul Florian Marin, vicepreședinte al Consiliului Județean Valcea, de domnul Mihai Oprea, prefectul județului Valcea, de doamna Florentina Călin, subprefect al județului Valcea, de doamna deputat Daniela Oteșanu, de domnul deputat Ștefan Ovidiu Popa, de primarii din comunele limitrofe, precum și de consilieri județeni și consilieri locali ai municipiului Drăgășani” – a anunțat primarul Nedelcu.

Sărbătoarea Festivalului ”Lăutarul” a luat startul cu traseul carului alegoric de la sediul primăriei și până la Palatul Culturii, acolo unde a fost amplasată o scena, iar concurenții (tarafuri și soliști din Dolj, Gorj, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Olt și Vâlcea) și-au arătat talentul. Prima zi a festivalului i-a avut pe scenă pe membrii orchestrei Rapsodia vâlceană, dar și pe unii dintre cei mai apreciați soliști din județ – Anamaria Iorga, Ionela Petria, Cristina Udrea, Ana Maria Cârjan, Mioara Raica, Ionela Nicolae, Rodica Nicolescu si Luminita Tanasie.

Pe de altă parte, tot în acest weekend, tot la Drăgășani,- a avut loc sărbătoarea „Culesul Viilor”, la care au participat producători agricoli locali. La eveniment au fost invitați să urce pe scenă artiști cunoscuți din România: Mario Fresh,, trupa Voltaj, Niculina Stoican, Violeta Constantin și Cornel Cojocaru.


You May Also Like