FOTO. Străzi din Budești, modernizate cu fonduri de la bugetul local


Modernizarea infrastructurii rutiere din Budești reprezintă una din prioritățile primarului Ion Vlădulescu. De aceea, în comună se desfășoară lucrări pe drumurile de interes local, lucrări ce au ca scop asigurarea unei circulaţii normale, în condiţii de siguranţă, şi oferă un tranzit rapid şi facil locuitorilor din zonă către șoselele principale.

Recent, primarul Ion Vlădulescu a și finalizat un astfel de obiectiv de investiție. Este vorba despre strada Bisericii, din satul Barza, drumul fiind modernizat cu bani de la bugetul local.

“Au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale pe strada Bisericii din satul Barza, urmând recepția lucrărilor în scurt timp.
Sunt proiecte la care se lucrează în acest moment, iar în următoarea perioadă alte două obiective vor intra în linie dreaptă, respectiv modernizarea drumurilor în satele Budești și Racovița. Toate aceste investiții vor fi executate cu bani din bugetul local” – susține Ion Vlădulescu, primarul comunei Budești.

Lucrările pe strada Valea Racoviței, în grafic

Edilul – șef a verificat zilele trecute stadiul și calitatea lucrărilor strada Valea Racoviței, acolo unde procesul de modernizarea este în plină desfășurare. Lucrările din zonă sunt ceva mai complexe, însă sunt în grafic.

“Am fost prezent pe strada Valea Racoviței pentru a verifica stadiul lucrărilor de modernizare la obiectivul de investiții ,<Modernizare strada Valea Racoviței, sat Racovița, comuna Budești, județul Vâlcea>, realizat cu fonduri de la bugetul local.
Primul stadiu al lucrării presupune realizarea unui canal colector la mare adâncime pentru captarea apelor pluviale, evitând acumularea de apă către drumul național. După finalizarea acestei prime etape, urmează realizarea accesului către proprietăți, turnarea covorului asfaltic și amenajarea zonei Valea Racovița” – mai spune primarul din Budești.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like