FOTO/VIDEO: „CLĂDIRE COMUNISTĂ”, transformată în una europeană cu 3,3 milioane euro

Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Centrului Andreea” a fost aprobat la finanțare prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Cu acest prilej, la sediul Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții ADR S-V Oltenia, în cadrul căreia a fost înmânat contractul de finanțare a acestui proiect. Constantin Rădulescu a declarat că, la finalul acestui proiect, se va vedea cum o „clădire comunistă” a fost transformată în una cu dotări europene. Totul cu ajutorul fondurilor europene, nu mai puțin de 3,3 milioane de euro fiind alocați pentru acest proiect.

„Proiectul, cu o valoare de circa 3,3 milioane euro ne ajută să ne menținem poziția de campion în regiune la contractele semnate pe fonduri europene. Investiția vizează reabilitarea termică a clădirii Centrului Andreea, în care își desfășoară activitatea Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni, ai cărui beneficiari sunt 123 de copii cu dizabilități. Lucrările presupun anveloparea clădirii, schimbarea tâmplăriei exterioare, a rețelelor electrice, sanitare și termice. Prin proiect vor mai fi montate și panouri fotovoltaice, un sistem de ventilare a clădirii cu recuperatoare de căldură, instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, instalații de tip PDA – paratrăsnet cu dispozitiv de amorsare, lămpi cu LED etc.”, a declarat Constantin Rădulescu.

Prima „școală verde” din județ va fi construită în curtea acestui centru

„Într-un viitor apropiat, în curtea acestui centru, vom avea și prima școală verde, construită de Consiliul Județean Vâlcea pentru învățământul special din județ. Acesta este un proiect cu o valoare de 9,5 milioane euro. Preocuparea noastră pentru educația tinerilor vâlceni, indiferent de categoria socială din care fac parte, va fi una permanentă și vom căuta mereu proiecte care să le ofere condiții optime pentru dezvoltarea lor”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea.

You May Also Like