La Mihăești se lucrează intens la noua grădiniță din satul Măgura

Primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu, a dat startul unor lucrări de anvergură în localitate. Se știe foarte bine că la Mihăești s-au realizat o serie de investiții extrem de importante, propulsând comuna pe primele locuri într-un top al celor mai dezvoltate localități ale județului Vâlcea. În această perioadă, se lucrează intens în satul Măgura, acolo unde se construiește o nouă grădiniță cu patru săli de clasă pentru patru grupe. Potrivit declarațiilor primarului Constantin Bârzăgeanu investiția este finanțată integral din fonduri nerambursabile și are o suprafață de peste 500 de metri pătrați. 

„Este o investiție în viitorul localității noastre. Este a treia grădiniță pe care o construiesc din temelii. Sunt foarte interesat ca toți copiii noștri să aibă toate condițiile.

Am luat această hotărâre fiindcă în pandemie a trebuit să creăm condiții, astfel încât copiii să aibă un anumit spațiu, să păstreze o anumită distanță, ceea ce am reușit foarte greu.

Noua grădiniță se realizează cu fonduri de la Ministerul Educației în curtea școlii din satul Măgura, care va avea capacitatea pentru patru grupe: două grupe vor fi cu program prelungit, iar celelalte două vor fi cu program normal.

Aici a fost o clădire veche pe care am demolat-o fiindcă nu mai putea fi cârpită, însemna bani aruncați.

Prin urmare, decizia noastră a fost de a construi o nouă locație din temelii, care să corespundă normelor ISU”, a conchis primarul Constantin Bârzăgeanu. 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like