La Prundeni se lucrează intens la proiectul privind extinderea rețelei de canalizare în toată comuna

Comuna Prundeni este una dintre cele mai dezvoltate localități ale județului Vâlcea și continuă să se dezvolte zilnic. O comună curată și cochetă ce poate fi model pentru multe localități sau chiar orașe. Prin proiectele implementate, dar și prin investițiile ce urmează a fi făcute, standardele de viaţă şi confort ale locuitorilor din Prundeni vor fi extrem de ridicate.

Un proiect important la care primărița Cristina Munteanu și echipa sa din Primăria Prundeni lucrează în această perioadă este extinderea rețelei de canalizare pe 12 kilometri. După ce va fi implementat acest proiect, întreaga comună Prundeni va beneficia de canalizare.

“Pregătim documentația pentru extindere rețea canalizare pe componenta C1. La momentul actual acoperim o suprafață de 40% în comună, însă după implementarea acestui proiect vom avea canalizare în absolut toată comuna. Vorbim de introducerea rețelei de canalizare pe încă 12 kilometri, adică pe 31 de străzi. Suntem pe lista predefinită și avem șanse mari să obținem finanțare. Noi facem acum toată documentația ca să fim pregătiți să intrăm în prima etapă, pentru că avem semnale că se va deschide cât de curând linie de finanțare” – ne-a declarat primărița Cristina Munteanu.

69 de camere de supraveghere vor fi montate în comună

Un alt proiect este cel legal de extinderea sistemului de supraveghere din comună. În curând, la Prundeni vor mai fi montate încă 69 de camere video, fapt ce va combate comportamentul violent și antisocial al unor persoane, asigurând un mediu de siguranță pe străzile comunei. De asemenea, prin montarea camerelor se va descuraja aruncarea deșeurilor în anumite zone.

“Prin PNRR am obținut finanțarea pentru achiziționarea a 69 de camere de supraveghere. Este vorba despre o extindere a sistemului de supraveghere din comuna Prundeni, pentru că acum trei ani am implementat primul proiect, iar an de an achiziționez alte camere pentru a completa în toată comuna. Astfel, la Prundeni va fi o supraveghere permanentă și constantă, astfel încât cetățeanul să fie în siguranță pe drumurile localității” – ne-a mai spus primarul comunei Prundeni, Cristina Munteanu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like