Masă caldă pentru toți preșcolarii și elevii care învață în unitățile școlare din Dăești

Edilul George Popolan și echipa pe care o coordonează în cadrul Primăriei Dăești au bifat, în această primăvară, o nouă reușită pentru comunitatea locală din stânga Oltului. Începând cu data de 1 aprilie 2024, toți elevii și preșcolarii care învață în unități școlare din comuna Dăești beneficiază, în mod gratuit, de o masă caldă. Este vorba despre 203 elevi, înscriși la unitățile școlare din Dăești, care au început deja să primească aceste alimente preparate, gata pentru a fi servite.

Cum se cunoaște, în localitățile în care s-a reușit implementarea unui astfel de program-pilot a scăzut riscul de abandon școlar, la fel s-a redus și absenteismul de la ore, elevii având un motiv în plus pentru a veni la școală. Este de dorit ca asemenea programe să fie implementate în cât mai multe localități din județul nostru, cu precădere în mediul rural.

„Având în vedere programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi, începând cu data de 1 aprilie 2024, toți elevii și preșcolarii care învață la unități școlare din comuna Dăești beneficiază de masă caldă în unitățile școlare din care fac parte. Dorim să ducem la finalizare cât mai multe proiecte care implică dezvoltarea comunei noastre, dar și asigurarea unor condiții cât mai bune pentru toți cetățenii”, a declarat George Popolan, primarul liberal al comunei Dăești.

You May Also Like