Școala din Șirineasa, dotată cu tablete, laptopuri, proiectoare și alte echipamente

Primarul comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu, a fost întotdeauna interesat de educația copiilor din localitatea, încercând să modernizeze și să doteze unitățile de învățământ, astfel încât elevii să aibă condiții decente.
Pe lângă bursele școlare pe care le-a acordat, edilul șef a inițiat un proiect cu finanțare europeană pentru achiziționarea a 147 de tablete, 9 table interactive, 21 de laptopuri, 9 routere, 10 camere web și 6 proiectoare.
De asemenea, în curtea Școlii gimnaziale Șirineasa va fi construit un teren de sport sintetic.

“În Șirineasa am făcut anul acesta ce am putut cu fonduri din bugetul local. Vedeți și dvs. cum se desfășoară lucrurile la nivel național. Avem un Guvern zero barat, care nu știe decât să provoace scandaluri. Deci am fost nevoiți să ne descurcăm din bugetul local. Am făcut gardul la școală, prima dată pe latura de Răsărit, deoarece erau un gard de plasă găurit și intrau câinii peste copii. Acum am făcut gardul și înspre drum, pe o lungime de 72 de metri, pe toată latura dinspre nord. Acum vom începe un proiect, pe care l-am promis la copii. Este vorba despre un teren sintetic pentru ca elevii de la Școala cu clasele I-VIII Șirineasa să poată să își desfășoare orele de educație fizică în condiții decente. Nu sunt proiecte mari, însă cu banii puțini pe care îi avem am încercat să fac lucruri de calitate” – susține primarul comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like