VÂLCEA: Mai multe secţii ale Spitalului Judeţean vor fi dotate cu aparatură medicală performantă

Consiliul Judeţean Vâlcea continuă şi anul acesta procesul de dotare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, în următoarea perioadă fiind mai multe secţii în vederea preşedintelui Constantin Rădulescu. Acum, coneducerea judeţului fundamentează bugetele şi stabileşte strategiile de dezvoltare pentru anul în curs şi, aşa cum spuneam, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea se propun mai multe investiţii în aparatură medicală de înaltă performanţă.

„Am aprobat, astăzi, lista cu aparatura necesară dotării secţiilor SpitaluluiJudeţean de Urgenţă Vâlcea şi vreau să le spun vâlcenilor că noile dotări vor ajunge la Neonatologie şi Ginecologie, în săli de operaţii sau în alte secţii ale unităţii medicale. La Urologie, spre exemplu, vor ajunge o masă endourologică şi o trusă endoscopică urologică, iar la Ortopedie va ajunge un sistem turn artroscopic.
Continuăm dotarea cu aparatură nouă şi la Secţia de Recuperare Medicală, Fizioterapie şi Tratament, pentru ca vâlcenii să îşi poată face recuperarea în condiţii optime şi cu aparate conforme şi performante, care le vor înlocui pe cele existente, unele dintre ele vechi de peste 20-30 de ani.
Lista de dotări este lungă, dar nu o voi detalia aici. Voi spune doar că la întocmirea ei s-a avut în vedere atât binele pacientului, cât şi al cadrelor medicale, care au nevoie, deopotrivă, de aparatură performantă, pentru servicii medicale la cele mai înalte standarde de calitate” – susţine Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like