VIDEO. Investiții noi, în valoare de 2,1 milioane euro, la Spitalul Mihăești

Vineri, 10 februarie 2023, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul de lucrări pentru o investiție ce vizează îmbunătățirea condițiilor de siguranță a pacienților în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești. Proiectul, care se va implementa cu fonduri europene, are un termen de execuție de 12 luni (din care 2 luni pentru proiectare) și are drept scop asigurarea condițiilor privind securitatea la incendiu, precum și îmbunătățirea infrastructurii electrice și a infrastructurii de fluide medicale.

“Contractul de lucrări pe care l-am semnat are o valoare de 10.172.706,94 lei ( cca 2,1 milioane euro) și presupune montarea, la cele două locații ale spitalului, a următoarelor sisteme și instalații:

  • 2 sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii cu acoperire totală;
  • 2 sisteme de detectare semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen;
  • 2 instalații de producere și distribuție fluide medicale, respectiv oxigen și vacuum;
  • 2 sisteme informatice pentru monitorizarea și gestiunea fluidelor medicale în spital.

De asemenea, prin proiect, va fi reabilitată rețeaua de alimentare cu energie electrică în toate saloanele de îngrijire a bolnavilor.

Pentru că ne dorim ca pacienții să fie tratați în condiții de siguranță, vom implementa un proiect similar și la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea” – spune Constantin Rădulescu.

You May Also Like