Cine salvează Ambulanța Vâlcea? Managerul Pădureanu, “ciuruit” de acuzații!

Pe adresa Ministerului Sănătății există mai multe petiții și reclamații care îl pun într-o lumină foarte proastă pe medicul Dan Pădureanu, managerul Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Vâlcea. Mai exact, doctorul este acuzat de nerespectarea procedurilor și protocoalelor, dar și de organizarea ilegală a unor concursuri. 

Drept exemplu, se face referire la concursul organizat pe data de 16 decembrie 2019 pentru ocuparea a patru posturi de șoferi autosanitară II (vacante de o perioadă între șase și douăsprezece luni). Acuzatorii, angajați ai SAJ Vâlcea, susțin că acest concurs a fost reluat ca urmare a suspendării precedentului (organizat pe 4 noiembrie 2019). Suspendarea a fost cauzată tocmai de niște sesizări cu privire la selecția de dosare. Potrivit acuzațiilor, ar fi fost introdusă bibliografie mult peste cerințele postului de șofer autosanitară II. Este atacat și subiectul comisiei de examen. Medicul Ionescu Delian Leonard și șoferul de ambulanță Dumitru Marin Bărbuț sunt acuzați că au făcut parte din mai toate comisiile de examen din ultimii ani. “De asemenea, tot în luna decembrie 2019, se organizează concurs de ocupare a unui post de farmacist, în condițiile în care SAJ Vâlcea nu dispune de autorizație de funcționare pentru farmacie cu circuit închis, conform Cap II, art 2, din Ordinul 69/2015 al Ministerului Sănătății. În conformitate cu același Ordin, farmacia cu circuit închis a SAJ Vâlcea trebuie să aibă 50 de metri pătrați, condiție obligatorie neîndeplinită” – se mai arată în plângere. 

Un echipaj de Ambulanță lăsat la mâna unui voluntar. Protocoalele, în aer.

,,La Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea, substația Bălcești, punctul de lucru Tetoiu, în data de 26 iulie 2019, tura de zi (orele 7:00 – 19:00), așa cum rezultă din Fișa de activitate dispecerat atașată, pe autosanitara tip B, cu numărul de înmatriculare VL 96 AMB, a lucrat ambulanțierul Popescu A. cu asistentul voluntar Câlcioiu Cristian. În conformitate cu prevederile art. 24 punctul 3 din Ordinul Administrației Publice nr. 1092/2006: echipaj medical de urgență cu asistent (EMU – A) – mijloc utilizat, ambulanțe de tip II sau nave, minimum două persoane, un asistent medical cu pregătire în acordarea asistenței medicale de urgență, un conducător al mijlocului de intervenție ambulanțier sau instruire paramedicală.

Acest echipaj trebuia să aibă în componență un asistent medical cu pregătire în acordarea asistenței medicale, nicidecum un asistent medical voluntar, așa cum s-a întâmplat în realitate și cum se observă din Fișa de activitate a dispeceratului. Din cunoștința mea, asistentul medical titular pe acel echipaj trebuia să fie dl Cârstea Viorel (care a ajuns asistent la punctul de lucru Tetoiu după un schimb cu fiica acestuia Cârstea Corina, cea care a promovat concursul de ocupare a postului de asistent de la Tetoiu, pe 16 mai 2019). Probabil că dl Cârstea Viorel nu a făcut parte din echipaj, deoarece în aceeași zi a făcut deplasarea la Oradea la manifestările cu ocazia Zilei Ambulanței, activitate cu mult mai importantă decât cea de asistent medical pe ambulanță. În susținerea acestei afirmații atașez o fotografie publicată chiar de participanți pe Facebook. La o privire atentă a acestei fotografii se observă că printre delegați este și fiul managerului Dan Pădureanu, care nu are nimic în comun cu SAJ Vâlcea” – se mai arată într-o sesizare trimisă tot la Ministerul Sănătății. 

Ministerul promite anual controale. Pădureanu se apără în sictir.

Între 2017 și 2019, Ministerul Sănătății a emis mai multe răspunsuri celor care îl reclamau pe Dan Pădureanu din diferite motive. Cele mai multe dintre răspunsuri (dacă nu chiar toate) au conținut ideea că faptele aduse la cunoștință vor face obiectul unui control în anul ulterior. Anul ulterior venea, trecea, iar controlul nu mai avea loc. Pădureanu a condus nederanjat trei ani fără concurs (fiind interimar) și alți trei în urma unui concurs organizat de Ministerul Sănătății.

Întrebat despre acuzațiile care i se aduc, managerul Dan Pădureanu a fost rezervat în declarații. “Cine îmi vrea locul, să mi-l ia. Eu nu mă țin de scaun. Când ești șef, mulți nu agrează tocmai impunerea respectării regulilor sau le înțeleg cum vor” – a spus Pădureanu. În contextul în care mandatul acestuia se apropie de final, surse din USR Vâlcea susțin că medicul s-ar fi înscris în această formațiune politică, tocmai pentru a primi susținere pentru un nou mandat. În această problemă, Pădureanu chiar nu a mai dorit să ofere niciun punct de vedere. “Vă mulțumesc mult pentru grija despre mine. În 12 aprilie mi se termină mandatul. Vă rog să nu ma agresați și să nu insistați!” – a adăugat el.

Unul dintre rapoartele Curții de Conturi, pe care îl vom publica în scurt timp, este foarte apăsător pentru managerul Dan Pădureanu, un medic a cărui carieră de șef pare să apună.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like