După aproximativ patru ore, s-a reluat circulația pe Valea Oltului! Haideți cu autostrada, că îmbătrânim așteptând pe DN 7!!!

Accidentul produs în această dimineață pe DN 7 la limita administrativă dintre Călimănești și Brezoi (Detalii AICI) a provocat, inevitabil, formarea cozilor lungi de mașini, pe ambele sensuri de mers. În primele trei ore de la producerea accidentului, circulația a fost blocată. De la aproximativ ora 07.30, s-a circulat alternativ. Într-un final, în jurul orei 08.30, circulația rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers. Deci, cei mai ghinioniști șoferi, care au ajuns în acea zonă la scurt timp de la producerea accidentului rutier, au avut de așteptat cel puțin trei ore până au trecut de zona cu pricina. În timpul acela, unii au zburat de la București până la Londra! Sau, în același timp, unii aproape au traversat Ungaria, de la Est la Vest, pe autostradă, în condiții civilizate de mers și în destulă siguranță.
Deci, către conducerea Ministerului Transportului: haideți mai repede cu autostrada Pitești – Sibiu! Este nevoie uriașă de acest element de infrastructură care, și așa, ar fi trebuit construit încă de acum zeci de ani!

You May Also Like