Femeia din Vâlcea, care şi-a transformat copiii în traficanţi de droguri, a fost trimisă în judecată (video)

La începutul lunii martie 2017, un caz şocant din Vâlcea a fost cap de afiş în toată mass-media naţională. Este vorba despre cazul unei mame denaturată din Vâlcea, care şi-a transformat copiii – unul dintre ei fiind minor – în traficanţi de droguri. Elena Ramona Budică, pentru că despre ea este vorba, era, potrivit procurorilor DIICOT Vâlcea, capul unei reţele infracţionale de trafic de cannabis. În data de 6 martie 2017, femeia s-a trezit cu mascaţii la uşă, iar acum ea a fost pusă sub acuzare şi trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri.

Droguri şi arme de foc găsite la percheziţii

În acest caz, procurorii D.I.I.C.O.T. şi macaţii au efectuat 16 percheziţii domiciliare în municipiul Râmnicu Vâlcea, dar şi în localităţile Prundeni, Ioneşti şi Milcoiu (vezi video de mai jos), la persoane bănuite de cultivare şi comercializare de cannabis. Cu ocazia descinderilor, oamenii legii au confiscat aproape 55.000 de lei, peste 7 kilograme de cannabis, 87 de plante de cannabis, 2 arme de foc şi 86 de cartuşe cu glonţ, grindere, cântare, telefoane mobile şi instalaţii de umiditate şi căldură .

„În  cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015, pe raza judeţului Vîlcea,  s-a constituit un grup infracţional organizat în scopul cultivării şi comercializării de cannabis, coordonat de către o persoană de sex feminin care şi-a atras în activitatea infracţională proprii copii (doi băieţi dintre care unul minor), în sensul folosirii acestora pentru vânzarea drogurilor.  Destinatarii substanţelor interzise erau în principal tineri de pe raza judeţului Vâlcea, pentru distribuirea lor, liderul apelând şi la alţi participanţi ce aveau un astfel de rol” – precizau atunci procurorii DIICOT.

Arestaţi şi trimişi în judecată 

Şase dintre persoanele duse la audieri au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Este vorba evident despre mama denaturată Budică Elena Ramona, dar şi despre Eana Ionuţ Daniel, Cazacu Marin, Toropleanu Ion Narcis, Olaru Ştefan Mihai şi Răducanu Oprescu Constantin Robert. Aceste şase persoane, plus Lucian E., au fost trimise în judecată joi, 30 martie 2017, sub acuzaţia de trafic de droguri şi riscă ani grei de închisoare.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.