MASCAȚII au descins într-un târg din VÂLCEA. Trei persoane ridicate!

UPDATE. Potrivit IPJ Vâlcea, în dimineața zilei de 15 august a.c., trei bărbați ar fi pătruns în curtea unei locuințe de pe raza localității Mateești, fără acordul proprietarului, având asupra lor obiecte contondente și adresând amenințări. In urma verificărilor efectuate au fost identificați 3 bărbați bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind conduși la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor. In baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus pe bază de ordonanță masura reținerii pe 24 de ore, a doi bărbați de 40 respectiv 20 de ani.

Trei persoane au fost ridicate de mascați chiar din târgul ce se ține de Sfânta Maria în comuna Grădiștea, județul Vâlcea. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, iar din primele informații se pare că cei trei indivizi sunt din Berbești. Ei ar fi cercetați într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare, fapte pe care le-ar fi comis chiar azi.

Suspecții au fost duși la audieri deocamdată, urmând ca ulterior oamenii legii să decidă, în baza dovezilor, dacă vor lua măsuri restrictive.

Vom reveni cu amănunte!

You May Also Like