OFICIAL: Câți vâlceni s-au infectat cu SIDA în 2023?

În data de 22 februarie 2024, la Prefectura Vâlcea s-a desfășurat o nouă întâlnire a Colegiului Prefectural. Referitor la Programul Național de prevenire, supraveghere şi control a infecţiei HIV/SIDA a fost derulată componenta de prevenire şi supraveghere a infecţiei în colaborare cu unităţile de implementare (secţii boli infecţioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăeşti, Secţia de Boli Dermato-venerice din cadrul SJU Vâlcea, Secţia Obstetrică a SJU Vâlcea, Spitalul Municipal Drăgăşani).
„Au fost efectuate 2.365 teste rapide HIV la gravide în maternitate, toate fiind negative. Au fost luate în evidenţă persoanele cu infecţie HIV la nivelul unităţilor de boli infecţioase teritoriale prin colectarea fişelor de raportare a cazurilor noi de HIV. Au fost identificate cinci cazuri noi în anul 2023, cu fișe de supraveghere transmise la INBI «Prof. Dr. M. Balș». La nivelul județului Vâlcea sunt în evidență activă 97 de pacienți infectați cu SIDA”, reiese din documentele prezentate în cadrul Colegiului Prefectural.
Foto: Ilustrativ

You May Also Like