OPERAȚIUNE în FORŢĂ. Mascații au descins în Vâlcea la persoane care au dat țepe în America

O grupare infracţională specializată în săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune pe Internet a fost azi, 13 februarie 2020, destructurată de poliţişti şi procurori. Pentru a-i prinde pe suspecţi, mascaţii au descins în forţă în judeţele Vâlcea, Braşov şi Brăila. Este vorba despre 20 de percheziţii domiciliare la persoană care au dat ţepe în America. Oamenii legii au făcut percheziții în acelaşi dosar și în Germania şi Ungaria

“În această dimineaţă, poliţişti din cadrul BCCO Braşov, sub coordonarea procurorilor DIICOT-ST Brasov,în colaborare cu poliţişti din cadrul SCCO Vâlcea, SCCO Brăila şi cu sprijinul IPJ Braşov-Serviciul Criminalistic, luptători din cadrul SAS Braşov, au efectuat 20 de percheziţii în judeţele Braşov,Vâlcea şi Brăila. În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la o grupare infracţională organizată, care în perioada august 2018-decembrie 2019 a acţionat pe teritoriul SUA, grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice. În Braşov au fost efectuate 18 percheziţii domiciliare, pentru care există mandate de percheziţie domiciliară, la domiciliul persoanelor suspecte, precum şi în locaţii unde existau indicii că persoanele cercetate ar locui fără forme legale ” – a transmis IPJ Braşov, instituţie care instrumentează dosarul în acest caz.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like