PATRONII VÂLCENI încă mai primesc la lucru muncitori fără acte

În luna februarie 2024, Serviciul Control Relaţii de Muncă și Compartimentul Muncă Nedeclarată din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea au efectuat 107 controale. Au fost dispuse 264 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi clauzele din contractele colective de muncă, respectiv, contractele individuale de muncă.

Astfel, au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, din care 11 avertismente şi șase amenzi în valoare de 90.300 lei. În timpul controalelor, au fost identificate șapte persoane in situații de muncă nedeclarată, din care cinci persoane fiind primite la muncă fară încheierea unui contract individual de muncă, încălcându-se prevederile art. 16 (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Pentru cazurile evidențiate mai sus angajatorii au fost sancționati in conformitate cu prevederile art. 260 (1), lit. e cu amenzi contravenționale in valoare totală de 80.000 lei.

Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost:
• cazuri de muncă nedeclarată;
• neîntocmirea evidenței zilnice a orelor de muncă;
• nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control;
• neplata drepturilor salariale;
• neacordarea repausului săptămânal;
• neplata orelor suplimentare;
• neplata orelor de noapte.

You May Also Like