Primarul Gutău a fost reabilitat: „Voi deschide procese împotriva tuturor celor vinovați de nenorocirea mea”

La ultima sa conferință de presă, primarul Mircia Gutău a mărturisit că magistrații Tribunalului Vâlcea i-au admis cererea de reabilitare judecătorească și acum, în sfârșit, după 14 ani, are cazierul curat. Gutău nu se oprește aici însă, el dorind să-i tragă la răspundere pe toți cei care au greșit față de el în dosarul în care a fost condamnat pe nedrept. Primul cu care a început a fost denunțătorul Crinu Popescu, căruia i-a solicitat prin instanță să-i înapoieze presupusa mită, în valoare de 2500 de euro, bani pe care Mircia Gutău a fost obligat în instanță să-i dea. De asemenea, edilul șef susține că se va îndrepta și împotriva procurorilor și judecătorilor care au greșit în această cauză.

„În sfârşit, după 14 ani de zile, Tribunalul Vâlcea a hotărât reabilitarea mea. Nu am spus asta niciodată, dar atunci când pleci din ţară, la punctul vamal îţi ia paşaportul şi verifică şi cazierul ca să vadă dacă ai voie să ieşi din ţară sau nu. Asta a fost umilinţa pe care mi-au dat-o 14 ani de zile şi după 14 ani de zile am fost reabilitat, iar acum am cazierul curat. 14 ani de zile să nu ai avut voie să ocupi un post de administrator la o firmă, să nu ai avut voie să fii angajat la o instituţie publică, să nu ai avut voie la multe. Multe restricţii pe care nu le-am spus niciodată, iar acum, când am cerut acele despăgubiri, când îi văd pe unii dintre procurori că au tupeul să spună că trebuie să dovedesc acel prejudiciu moral în instanţă este strigător la cer. Suma pe care am cerut-o este o sumă mare, de 10 milioane de euro, dar nimic nu compensează cu ceea ce am suferit eu. Absolut nimic! Mă deranjează modul de abordare cum că trebuie să dovedesc care a fost prejudiciul creat, dar atunci când familia mea era umilită, când toţi oamenii din ţară, fără exagerare, ştiau că primarul din Râmnicu Vâlcea a făcut închisoare, ăla nu e prejudiciu? L-am mandatat pe domnul avocat să deschidă procese împotriva tuturor pe care dumnelui îi consideră vinovați de nenorocirea mea. Am făcut acățiune împotriva denunțătorului. Denunțătorul mi-a virat deja 2.500 de euro în cont, dar asta nu înseamnă că s-a terminat. Mi-a virat banii pe care m-a obligat instanța să îi plătesc atunci, nici nu i-am ridicat din cont, dar îi voi face proces penal în care îi voi cere daune. Aceleași acțiuni vor fi făcute împotriva tuturor celor vinovați, inclusiv împotriva doamnei Livia Stanciu” – a declarat Mircia Gutău.

Reamintim că, în 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, iar în aprilie 2018 Instanţa supremă a impus rejudecarea dosarului de luare de mită. Primarul Gutău a fost achitat definitiv în luna octombrie a anului trecut.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like