Șeful DGASPC Vâlcea: “Unii vor să trateze Covid – 19 cu demisia lui Badea”

Situația din centrele Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea a inflamat spiritele. Numărul mare de bolnavi cu Covid – 19 l-a determinat pe subprefectul Sebastian Fîrtat să ceară demisia directorului instituției mai sus amintite, doctorul Nicolae Badea. 

“Unii vor să trateze Covid – 19 cu demisia lui Badea. Vreau să fac o precizare: nu Prefectura mi-a solicitat demisia, ci subprefectul despre care nici nu știam că a venit din concediu. Într-o anumită perioadă a stării de urgență, când ne era mai rău și mai greu, dumnealui era în concediu din câte știu. Acum vine și îmi cere demisia, dar nu știu dacă are dialog cu superiorul dumnealui, cu prefectul Tiberiu Costea, cu care am avut dialog mereu în privința virusului. Este o bâlbâială generală în România din cauza vidului legislativ și din cauza metodologiilor de aplicare. Nici acum nu se știe bine ce și cum să testăm. Am spus Prefecturii și DSP să luăm primii bolnavi care au apărut în centrele noastre și să-i ducem la spitalele din Vâlcea. Nu am fost înțeles. Practic, centrele noastre s-au transformat în spitale suport anti – Covid, deși sunt construite de mulți ani și cine își închipuie că eu pot face circuite ca la infecțioase habar nu are ce spune. Păi sunt spitale construite mai recent decât centrele noastre și care n-au fost transformate în spitale suport tocmai pentru că nu se puteau face acele circuite atât de necesare în cazul bolilor infecțioase. Și cum le-am putea face noi? Sau crede cineva că noi putem face față la nivelul unei secții de infecțioase cu dotările pe care le avem? Am cerut sprijinul CJ care ne-a ajutat cât a putut, dar nu putem ridica dotările noastre la nivelul secțiilor de boli infecțioase. Cine a decis transformarea centrelor în locuri de tratat bolnavi? Badea?! Nu! Comitetul pentru Situații de Urgență a decis. Demisii putem cere oricâte. Și eu îi pot cere demisia domnului subprefect. Și cu ce ne alegem? Mai bine nu ar mai pleca în concediu și ar fi alături de noi în situații grele” – a declarat vizibil nervos Nicolae Badea. 

Potrivit Râmnicu Vâlcea Week, numărul doi din Prefectura vâlceană, Sebastian Fîrtat, a declarat: ,,Situația este îngrijorătoare pentru că, deși de la începutul pandemiei, s-a atras atenția în mod special acestor instituții să aplice cu rigurozitate măsurile de prevenție a infectării cu noul coronavirus, nu au fost respectate nici cele mai elementare dintre ele. Igiena mâinilor a fost neglijată, angajații nu au purtat echipamente de protecție în timpul programului de lucru, s-au neglijat dezinfecția spațiilor și realizarea unor circuite funcționale care să asigure păstrarea distanței de siguranță și să împiedice intrarea în contact a persoanelor din exterior cu rezidenții.
Din punctul meu de vedere, responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în momentul de față în aceste centre, aparține în principal conducerii DGASPC pentru că nu s-a asigurat că aceste măsuri de prevenție sunt respectate și nici nu a luat măsuri pentru a stopa la timp infectările. De aceea, solicit public demisia directorului Nicolae Badea și o mai mare responsabilitate din partea Consiliului Județean Vâlcea, care are în subordine aceste centre, pentru a împiedica apariția de noi focare.”

Menționăm că decizia prin care bolnavii de Covid 19 din centrele DGASPC nu au fost transportați în spitalele suport din Vâlcea a aparținut Comitetului pentru Situații de Urgență (CSU) coordonat de la Prefectură. Și atunci, cine trebuie să plece și mai ales unde?!

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like