Traficanți de droguri ridicați de la Sibiu și arestați de anchetatorii din Vâlcea

Trei traficanți de droguri au fost arestați în urma descinderilor anchetatorilor din Vâlcea la Sibiu. Acțiunea a avut loc în data de 16 noiembrie 2023, însă abia acum au decis să facă publice informațiile. Dosarul este instrumentat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, efectuându-se cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Perchezițiile domiciliare, 3 la număr, au avut în județul Sibiu, trei persoane fiind ridicate de mascați și ulterior arestate.

“În perioada august – septembrie 2023, persoanele cercetate ar fi comercializat, în interes propriu sau ca intermediari, 3-CMC – drog de mare risc cunoscut sub denumirea de cristal, precum și substanțe psihoactive (dipentylone și 2 MMC), pentru 6.000 de lei la fiecare tranzacție.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 2 plicuri cu urme de substanță albă, 2 grame de fragmente vegetale, 2 grindere, 5 telefoane mobile și 3 SIM -uri.

La data de 16 noiembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea a trei persoane, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de 17 noiembrie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus arestarea preventivă a celor în cauză, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – informează Poliția Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like