FOTO: Autostrada se apropie de Vâlcea și dinspre Est

Zilele trecute, reprezentanții Companiei Naționale de Administratre a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunțat că stadiul fizic al lucrărilor pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești a ajuns la 25,5% (este vorba despre Secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș, cea mai scurtă dintre cele cinci secțiuni ale autostrăzii Pitești – Sibiu). Astfel, dacă în partea de Nord, lucrările la autostadă au ajuns deja pe teritoriul județului Vâlcea (în cadrul secțiunii Boița – Cornetu), iată că, nu peste mult timp, acestea se vor apropia de județul Vâlcea și din partea de Est (adică dinspre Argeș).
„Săpăturile la tunel au ajuns la 414 metri în galeria dreaptă și la 283 metri în galeria stângă, fiind excavați până acum, din cele două galerii, aproximativ 110.000 metri cubi. Forarea piloților a ajuns la un stadiu de 77%. Pentru terasamente au fost săpați peste 320.000 metri cubi. În baza de producție au fost realizate primele două grinzi, urmând să înceapă și execuția de predale și alte elemente prefabricate necesare acestui proiect”, a anunțat CNAIR despre stadiul lucrărilor pe Secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș.

You May Also Like