FOTO: Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” deschide larg uşile copiilor şi tinerilor

Începând cu luna mai a.c., preoţii Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Râmnicu Vâlcea încearcă din răsputeri să-i atragă la biserică pe copiii şi tinerii din cartierul Nord al municipiului şi nu numai. Părintele paroh şi colegii săi au organizat chiar în ziua de Înălţare a Domnului o activitate cu mai mulţi copii, părinţi şi profesori la biserica pe care o păstoresc.

Astfel, de la ora 16.00 până la ora 17.00, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” s-au strâns copii preşcolari, care au vizionat un film religios şi au organizat jocuri religioase cu câteva educatoare şi profesoare de religie.

De asemenea, de la ora 17.00 la ora 18.00, liceenii şi-au făcut apariţia la biserică, vizionând piesa „O scrisoare pierdută” şi luând parte la un atelier de creaţie alături de profesorii lor.

Acesta este doar începutul unor frumoase acţiuni ce se fac la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, acţiuni al căror scop principal este acela de a le îndruma paşii copiilor şi tinerilor spre biserică. Viitorul ortodoxiei stă în tineri!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.