FOTO-VIDEO: Testamentul ultimului comandant al Securităţii, lansat la Vâlcea

Joi, 22 februarie 2018, într-o sală arhiplină, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a avut loc lansarea volumului intitulat „Iulian Vlad. Confesiuni pentru Istorie” scris de general br. (r) Aurel Rogojan. Interesanta manifestare a fost organizată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere S.R.I. – Sucursala Vâlcea, moderatorul fiind colonelul (r) Grigore Predişor, preşedintele acestei asociaţii. Lansarea acestui volum a surescitat un interes uriaş în rândul vâlcenilor, care au venit în număr mare chiar şi din alte localităţi din judeţ, ei ascultând mai bine de două ore discursurile colonelului (r) Grigore Predişor, ale vicepreşedintelui CJ Vâlcea, Adrian Buşu, dar în special ale generalului (r) Aurel Rogojan, care a relatat numeroase evenimente de importanță în istoria recentă a României, la care a participat alături de răposatul general Iulian Vlad – ultimul şef al Securităţii.
Colonelul (r) Predişor: „Cartea este un adevărat testament de istorie”

Aşa cum spuneam, moderatorul acestei manifestări culturale a fost colonelul (r) Grigore Predişor, preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere S.R.I. – Sucursala Vâlcea, care s-a arătat încântat de numărul mare de vâlceni care au participat la lansarea de carte. Totodată, col. Predişor a făcut o scurtă prezentare a generalului (r) Rogojan.

„Vă aducem multe mulţumiri pentru prezenţa dumneavoastră la această manifestare cultuală pe care o dorim a fi de înaltă ţinută civic patriotică, ce se înscrie pe linia acţiunilor organizate în cinstea centenarului Marii Uniri. Prezenţa dvs. aici, în sală aflându-se nume mari cu rezonanţă în domeniile cultural, politico – social, militari ai tuturor armelor, demonstrează că vâlcenii gândesc şi vorbesc româneşte. Sau aşa cum spunea Nicolae Titulescu ‹românismul nu va pieri, vor pieri numai acei care s-au arătat nevrednici de dânsul›. Faptul că ne onoraţi cu prezenţa demonstrează că sunteţi receptivi la eforturile unor intelectuali de a aduce în prim-plan mărturia ce trebuie să rămână ca tezaur de informaţie. (…) Domnul profesor Aurel Rogojan nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind de acum cunoscut vâlcenilor. Putem spune totul că după absolvirea Şcolii de Ofiţeri a Ministerului de Interne – Specialitatea Informaţie în anul 1970, ca şef de promoţie, a lucrat peste 36 de ani ca ofiţer activ în preajma unor factori de decizie, fiind mai mulţi ani director de cabinet al domnului general Iulian Vlad, fost şef al Departamentului Securităţii Statului. După anul 2006 a scris nenumărate cărţi, fiind doar şi poate unul din cei mai renumiţi analişti ai evenimentelor anterioare şi ulterioare anului 1989, lucrările sale fiind minuţios relatate, bazate pe fapte trăite, analizate şi interpretate prin prisma realităţilor istorice a îndelungatei sale experienţe informative şi expertizei în materie. După câte aţi văzut şi aţi citit, cartea aceasta cuprinde mărturiile domnului general colonel Iulian Vlad, un adevărat testament pentru istorie” – a spus colonelul (r) Grigore Predişor.

Vicepreşedintele Adrian Buşu, fascinat de generalul Iulian Vlad

Un discurs interesant l-a avut vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Adrian Buşu, care nu s-a sfiit să recunoască, încă o dată în ciuda criticilor ce i s-au adus, că şi-a format un adevărat cult pentru defunctul general Iulian Vlad. Vicele i-a îndemnat pe vâlceni să citească mărturiile ultimului şef al Securităţii, el descriindu-l pe generalul Iulian Vlad ca un mare om politic şi un mare patriot.

„Pentru mine este o onoare să vorbesc la această manifestare. Aş vrea să îmi permiteţi să încep cu o evocare. În urmă cu aproape doi ani de zile am avut onoarea ca în această sală să cunosc pe unul din oamenii pentru care eu efectiv am un cult. Este vorba despre domnul general Iulian Vlad. Am spus-o şi atunci şi o repet şi acum: acest cult este determinat de modul în care generalul Iulian Vlad, alături de subordonaţii domniei sale şi de generalul Guşă, şeful Statului Major al Armatei Române, au acţionat în zilele tulburi din decembrie 1989 pentru păstrarea suveranităţii, independenţei şi statalităţii acestui stat. Am spus-o şi o repet: domnul general Iulian Vlad a intrat în galeria marilor oameni politici ai acestei ţări, poziţie pe care unii încearcă să i-o conteste. Însă, dacă veţi citi această carte, care este o carte pe care nu o veţi lăsa din mână, o să vedeţi că pentru prima dată în istoria modernă a acestei lumi, pentru a îngenunchea un serviciu de informaţii, respectiv Direcţia Securităţii Statului, s-a format o coaliţie incredibilă, o coaliţie în care au funcţionat toate serviciile de spionaj mari ale acestei lumi. Şi-au dat mâna ruşii cu americanii, şi-au dat mâna englezii cu francezii, şi-au dat mâna nemţii cu iugoslavii, şi-au dat mâna bulgarii cu ungurii. Toţi pentru acelaşi ţel şi anume să îngenuncheze Direcţia Securităţii Statului a Republicii Socialiste România. De ce? Pentru că România trebuia să intre în ordinea pe care o gândeau de foarte mult timp mai marii lumii şi acest lucru nu se putea face decât dacă era eliminat Serviciul de Informaţii al acestei ţări. Faptul că România, şi o putem spune în anul Centenarului, şi-a păstrat graniţele care le-a avut în anul 1989 se datorează efortului acestor oameni. Oameni care au suferit. Să ştiţi că în momentul în care am ajuns la pasajul în care domnul general Iulian Vlad povesteşte cum a fost arestat de ofiţeri şi soldaţi ai Armatei Române, sub direcţia supraveghere a ambasadorului Uniunii Sovietice la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov, gândul mi-a fugit la o altă dramă suferită de un alt conducător român şi anume mareşalul Ion Antonescu, arestat tot de români şi predat duşmanului tot de la est. Gândiţi-vă că, de foarte multe ori, efortul de a-ţi apăra ţara şi efortul de a fi român, din păcate, este recompensat chiar de poporul tău cu ignoranţă, cu durere şi de foarte multe ori te întrebi dacă se merită să faci acest efort pentru această ţară. Am să vă dau un răspuns pe care mi l-a dat domnul general Rogojan când mi-a făcut onoarea să-mi trimită cartea cu un autograf: Românii trebuie să cunoască realitatea şi trebuie să lupte pentru cunoaşterea istoriei adevărate a acestei ţări şi, într-adevăr, trebuie să avem curajul să ridicăm capul din nisip, că prea am stat 28 de ani cu capul băgat ca struţii şi ne-au spus unii şi alţii ce avem de făcut. Pe aceste locuri, cât timp se vor mai naşte români, nimeni niciodată nu o să poată să ne împartă. Poate ne vor învrăjbi, dar să ne rupă niciodată! Acesta este mesajul pe care domnul general Iulian Vlad ni-l transmite din eternitate” – a spus Adrian Buşu.

Generalul (r) Rogojan: „Această carte nu a fost elaborată din dorinţa de a cosmetiza nişte lucruri”

Finalul manifestării i-a aparţinut autorului cărţii, generalul br. (r) Aurel Rogojan, care a prezentat câteva dintre pasajele volumului. Autorul a menţionată că această carte reprezintă transcriptul un dialog între fostul șef al Securității şi el, ca şef de cabinet al generalului Iulian Vlad. Prin intermediul volumului, cititorii pot afla informaţii inedite despre jocurile de securitate internaţională care au fost în decembrie 1989. Autorul susţine că datele puse pe hârtie reprezintă întocmai faptele povestite în amănunt de către generalul Iulian Vlad.

„Vă mulţumesc pentru toţi ce aţi făcut ca această carte să fie prezentată şi la Râmnicu Vâlcea. Cu această prezentare am încheiat turneu în cele patru Oltenii şi trebuie să recunosc că linia de nord pare mai interesantă decât linia de sud în aceste patru Oltenii. La Slatina fiecare este cu dreptatea lui, iar la Craiova nu mai înţelegi nimic. Am găsit la Târgu Jiu şi la Râmnicu Vâlcea nişte oameni mai cu picioarele pe pământ, mai maturi şi poate cu mai multă aplecare spre lecturi serioase şi cu reflexii adânci. Iată că suntem multi-culturali chiar şi în incinta Olteniei. Eu m-am simţit bine aici, astfel încât multă lume spune că m-am oltenizat. Mă onorează acest fapt! Vreau să fac o precizare: această carte nu s-a născut nici din dorinţa generalului Iulian Vlad şi nici din dorinţa mea. Ea este rezultatul unui imbold de la un prieten comun care a insistat foarte mult să realizăm acele interviuri de peste 40 de ore filmate. Domnul general Vlad avea tot timpul oarecare rezerve, însă acel prieten ne-a spus:  Dacă nu faceţi asta, nu vă îndepliniţi o datorie faţă de neamul românesc pe care l-aţi slujit. Aţi avut dvs., domnule general Iulian Vlad, un rol decisiv în stoparea unor evenimente periculoase pentru neam, pentru fiinţa naţională şi trebuie să lăsaţi mărturie ceea ce ştiţi şi puteţi spune. Într-adevăr, pe 31 august 2011, domnul general a spus că o putem face. Mi-au trebuit mie încă patru ani ca să-l conving să trecem la treabă. Şi după ce am trecut la treabă, chiar începuse să îi placă şi în loc de două şedinţe, făceam trei şedinţe pe săptămână. Vreau să fiu bine înţeles: această carte nu a fost elaborată din dorinţa de a cosmetiza nişte lucruri. Securitatea ca instituţie, condusă prin intermediul consilierilor sovietici, timp de două decenii a lăsat riduri foarte adânci în sufletul neamului românesc, care nu pot fi cosmetizate niciodată. Contextul apariţiei acestui volum impresionant, nu prin dimensiuni sau prin preţ, ci prin faptul că relevă de către cel mai bine informat demnitar al Republicii Socialiste România, la momentul prăbuşirii sistemului mondial socialist, caracteristicile unei părţi istorice definitorii pentru societatea românească din ultima jumătate a veacului al 20-lea. Sigur, de atunci au trecut aproape trei decenii şi ar trebui să fim într-un context al păcii sociale, al prosperităţii naţiunii şi al bunăstării cetăţeanului. Ar trebui, fiindcă în numele acestor trei idealuri, în numele acestor trei deziderate poporul s-a răsculat. Toţi am sperat, iar cei mai buni au fost sacrificaţi, dându-şi viaţa ori sângele pentru acest viitor. Însă acest viitor pentru care 1000 de oameni şi-au dat viaţa nu este cel imaginat de ei atunci şi nici cel sperat de noi” –a spus generalul br. (r) Aurel Rogojan, într-o parte a discursului său.

 

loading...

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like