În ultimii doi ani, 23 de medici au plecat din Vâlcea să lucreze în străinătate

Tot mai multe cadre medicale aleg să părăsească sistemul medical din România și să profeseze în străinătate. Un bilanț al Ministerului Sănătății arată că nu mai puțin de 2.173 de medici români au solicitat, în anul 2020, primul an al pandemiei de coronavirus, eliberarea de certificate de conformitate. Aceste certificate le permit să profeseze în afara țării.

Numărul medicilor care au solicitat documentele necesare pentru a lucra în afara țării în 2020 este similar cu cel din 2018 și în scădere cu aproximativ un sfert față de anul 2019.

În ceea ce privește județul Vâlcea, Ministerul Sănătății informează că 17 medici au solicitat certificate de conformitate în anul 2019 și 6 medici în anul 2020. Așadar, în ultimii doi ani, 23 de medici au părăsit spitalele din județul nostru, alegând să practice medicina în afara granițelor țării.

sursa foto: Google

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like