PROTEST de AMPLOARE al TRANSPORTATORILOR din VÂLCEA! 500 de maşini vor defila pe străzi!

 

Joi, 15 septembrie 2016, în Râmnicu Vâlcea va fi un trafic de coşmar. Asta pentru că vor defila pe principalele străzi din municipiul circa 500 de maşini, într-un protest de amploare al transportatorilor. Protestul va avea loc pe străzile Calea lui Traian, General Magheru şi Tudor Vladimirescu, iar, în final, manifestanţii se vor opri în faţa Prefecturii Vâlcea, acolo unde vor sta de vorbă cu prefectul Radu Renga căruia îi vor spune nemulţumirile lor.

Protestul este unul autorizat de Primăria Râmnicu Vâlcea şi va avea loc în intervalul 10.00 – 13.00. Manifestarea publică se va desfăşura prin deplasarea fără staţionare a vehiculelor participante, pe o singură bandă de circulaţie, pe următorul traseu: zona Râureni (moara Boromir) – Calea lui Traian – strada General Magheru – bulevardul Tudor Vladimirescu – Instituţia Prefectului – Calea lui Traian – Pasarela Nord – Breteaua de intrare DN 7.

„Luând în discuţie declaraţia Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R) Rm. Vâlcea şi a Asociaţiei Transportatorilor Rutieri de Persoane Vâlcea – A.T.R.P. Vâlcea, privind organizarea şi desfăşurarea unei adunări publice având ca scop acţiuni de protest împotriva creşterii nejustificate a tarifelor la asigurările RCA pentru transportatorii rutieri, în data de 15 septembrie 2016, în intervalul orar 10.00 -13.00, la care vor participa circa 500 de persoane şi 500 de vehicule formate din autobuze/microbuze, taxiuri şi camioane” – anunţă protestatarii.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.