Şase copii au intrat în contact cu educatoarea cu COVID-19 de la Grădinița Nord 1 Râmnicu Vâlcea

Vestea că o educatoare de la Grădinița Nord 1 Râmnicu Vâlcea a fost testată pozitiv cu noul coronavirus a generat panică printre părinţi. Luni, 20 iulie 2020, a fost ultima zi când aceasta a fost clasă, iar două zile mai târziu a început să aibă simptome, luând decizia să se testeze, test ce a scos în evidenţă că educatoarea are COVID 19. Şefa ISJ Vâlcea, Mihaela Andreianu, a anunţat, prin intermediul unei informări, că educatoarea a intrat în contact cu 6 copii la Grădiniţă înainte de a începe să se simte rău. Părinţii micuţilor au fost anunţaţi de situaţia epidemiologică de la Grădiniţa Nord 1, iar DSP Vâlcea a început o anchetă acolo. De precizat este faptul că unitatea va fi închisă la începutul săptămânii viitoare.


„Doamna educatoare a fost prezentă luni la grădiniță, în grupa dumneaei fiind prezenți 6 copii. Au fost asigurate toate condițiile necesare desfășurării în condiții de siguranță a activităților specifice grădinițelor în această perioadă: personalul prezent în unitate a purtat măști, sălile au fost igienizate și aerisite, a fost respectată condiția de distanțare. De altfel, aceste măsuri au fost respectate încă de la redeschiderea grădinițelor din Râmnic, pe data de 13 iulie. Miercuri, 22 iulie, doamna educatoare trebuia să vină la grădiniță, dar s-a simțit rău, prezentând simtome specifice infectării cu Coronavirus (aceleași simptome pe care le avea și soțul dumneaei) și a anunțat conducerea unității că merge să facă test la o clinică. Părinții copiilor din grădiniță au fost anunțați asupra acestui fapt. Vineri, doamna educatoare a primit rezultatul testului – pozitiv. În acest moment starea de sănătate a doamnei educatoare este relativ bună, fără complicații, așa cum a reieșit din discuția pe care am purtat-o vineri cu dumneaei.

Au fost anunțați părinții, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a inițiat rapid o anchetă epidemiologică, unitatea a fost dezinfectată prin nebulizare (o procedură obligatorie în astfel de cazuri). Luni grădinița va fi închisă și, în funcție de recomandările DSP, vom acționa în consecință. Din nefericire, chiar și atunci când condițiile sunt respectate, pot apărea astfel de situații!
Mi-e teamă pentru copii, pentru cadrele didactice, pentru părinți, pentru starea de sănătate a doamnei educatoare.
Cred că, în astfel de momente, cuvântul de ordine este RESPONSABILITATE! Este momentul să fim conștienți că orice pas greșit ne poate costa viața, că putem pune în pericol sănătatea celorlalți, că trebuie să evităm spațiile aglomerate!” – precizează inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Mihaela Andreianu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like