14 iunie 2024

BĂUT ȘI FĂRĂ PERMIS, la plimbare cu mașina pe drumurile județului

Joi, 13 iunie 2024, în jurul orei 14.00, polițiștii rutieri din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Râmnicu Vâlcea au depistat, pe Drumul Județean 658, pe raza comunei Muereasca, un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în județul Olt, în timp ce conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus de polițiști la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Foto: Ilustrativ

You May Also Like