CUMPLIT. Bărbat strivit de un utilaj agricol într-o comună din Vâlcea

La data de 17 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției nr. 4 Prundeni au fost sesizați, prin apel S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, pe un câmp din extravilanul localității Drăgoești, a fost găsită o persoană decedată.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că cele sesizate se confirmă.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în timp ce se afla pe un teren arabil, în localitatea Drăgoești, efectuând verificări la nivelul unui utilaj de balotat ce era atașat unui tractor, un bărbat de 50 de ani, din localitate, si-ar fi prins brațul drept, fiind ulterior strivit de utilaj.
Echipajul medical, ajuns la fața locului a declarat decesul.

Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

You May Also Like