Doi șoferi prinși drogați la volan în zona Horezu

Weekend plin pentru polițiștii din Vâlcea, care au organizat o serie de razii pe șoselele din Vâlcea. Eu au aplicat peste 830 de amenzi și au întocmit 7 dosare penale. Printre cei care s-au ales cu o cercetare penală se numără și doi bărbați ce au fost depistați conducând pe drumurile publice sub influența substanțelor interzise. Ambii au fost prinși sâmbătă, 4 martie, în zona Horezu.

Astfel, primul a fost depistat în jurul orei 19.25 de către polițiștii rutieri din cadrul Formațiunii Rutiere Horezu. Bărbatul din comuna Măldărești a fost prins în timp ce conducea un autovehicul în localitatea respectivă, sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive T2B -OPI (opium), motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihotrope în organism. A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Cel de-al doilea șofer (din Vaideeni) a fost prins în jurul orei 20.30, de polițiștii rutieri din cadrul Formațiunii Rutiere Horezu. El conducea un autovehicul în localitatea Horezu, sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive T1B -THC (cannabis), motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihotrope în organism. A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like