FOTO-VIDEO. ACCIDENT GRAV între 4 mașini pe VALEA OLTULUI. 9 persoane implicate…

UPDATE ora 18.10: Traficul a fost reluat în ambele direcții.

UPDATE: Bilanțul victimelor: în total, 9 victime (4 cod de verde, 3 cod de galben și 2 de cod roșu). 4 pacienți au fost preluați și transportați către UPU Sibiu din care 2 cu cod verde și 2 cu cod galben. De asemenea, o victimă cu cod verde a refuzat transportul la spital, în timp ce două persoane rănite grav au fost transportate la UPU cu ambulanța, respectiv cu elicopterul SMURD. Mai mult, o victimă cu cod galben și o victimă cu cod verde au fost preluate de 2 echipaje SAJ Vâlcea.

Accident rutier cumplit pe DN 7 – Valea Oltului, la kilometrul 240+400, în zona limitei dintre Vâlcea și Sibiu. Este vorba despre o coliziune între patru autoturisme.

Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autoturism condus spre Vâlcea (un vâlcean de 54 de ani) a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un turism condus din sens opus, pe care l-a proiectat în alt turism condus pe aceeași direcție, după care a ricoșat în alt autoturism, condus tot spre Sibiu.

Sunt implicate nouă persoane în accident, iar la fața locului intervin forțe din Vâlcea și Sibiu. Echipajul de descarcerare al ISU Vâlcea a extras un bărbat de circa 30 ani, în stare de inconștiență, căruia i se aplică manevrele de resuscitare.
De asemenea, patru persoane sunt transportate la UPU Sibiu cu diverse traumatisme. Mai multe persoane primesc ingrijiri medicale la fața locului.

La această oră, pompierii militari vâlceni asigură măsuri de apărare împotriva incendiilor.
La fata locului va sosi elicopterul SMURD de la Craiova pentru preluarea unei victime accidentată grav.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like