FOTO. ACCIDENT la LĂPUȘATA. Doi răniți prinși între fiarele mașinii…

Șase persoane implicate, dintre care două au fost rănite într-un accident rutier ce s-a petrecut, în jurul prânzului, pe DJ 676, pe raza comunei Lăpușata, județul Vâlcea.

Este vorba despre o coliziune între două autoturisme, iar în urma impactului violent una dintre mașini a fost proiectată într-un șanț de pe marginea drumului. Cauza producerii accidentului e ținută ”la secret” de către IPJ Vâlcea, polițiștii refuzând constant să anunțe acest aspect, ori de câte ori se produce un eveniment de circulație.

În accidentul produs la Lăpușata au fost implicate șase persoane, dintre care două au fost rănite. Victimele au fost prinse între fiarele mașinii, informează ISU Vâlcea, fiind necesară intervenția echipajelor de la Descarcerare. Răniții sunt din municipiul Râmnicu Vâlcea și au fost transportați la UPU Vâlcea. Este vorba de o femeie, de 45 de ani și un bărbat, de 40 de ani,

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like