FOTO. Braconieri prinși în trafic. Peștele și mașinile au fost confiscate

Doi braconieri au fost prinși în trafic de polițiștii din Drăgășani în urma unei acțiuni ce a avut ca principal scop combaterea braconajului piscicol.

Primul depistat a fost un bărbat de 31 de ani, din Drăgășani, care se afla la volanul unui autoturism în momentul în care, în zona râului Olt, a fost oprit de oamenii legii. Omul nu a putut să justifice prezența a unei cantități de 221 de kg de pește, diverse specii, ce se afla în portbagajul mașinii sale. El nu deținea niciun document de provenineță sau transport, polițiștii ajungând la concluzia că peștele a fost braconat. Ca urmare, cantitatea de pește a fost confiscată, autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării, iar pe numele barbatului a fost întocmit un dosar penal conform O.U.G 23/2008 republicată.

Cel de-al doilea bărbat a fost prins pe raza comunei Șușani, în trafic. Individul de 63 de ani, din municipiul Drăgășani, avea în mașină 55 kg de pește, diferite specii, și 290 kg de legume, pentru care acesta nu deținea documentele legale de proveniență și transport.

Atât peștele cât și legumele au fost confiscate, iar autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 12/1990 r.m.c. cu 1000 lei, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal conform O.U.G 23/2008 republicată.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like