IPJ VÂLCEA: Peste 1.100 de vitezomani au rămas fără permis în prima jumătate a anului

Pe şoselele din Vâlcea se circulă cu viteză, în special pe anumite tronsoane de drum, iar numărul accidentelor provocate de şoferii care calcă adânc pe acceleraţie este în continuare destul de ridicat. Poliţiştii rutieri se laudă că, în primele 6 luni ale anului, au reținut 2.562 permise de conducere, din care 1.157 pentru depășirea regimului legal de viteză. Cu toate acestea, raziile poliţiştilor s-au dovedit a fi, de cele mai multe ori, insuficiente şi ineficiente. Poate că ar fi necesare mai multe acţiuni de prevenţie în trafic şi o prezenţă mai activă şi mai vizibilă a oamenilor legii mai ales pe drumurile naţionale. Deocamdată, faptul că stau la pândă cu radarele şi cu echipamentele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor nu-i ajută foarte tare pe poliţişti, ci doar atrag dispreţul şoferilor în ceea ce-i priveşte.

„Polițiștii au acționat zilnic cu echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile, model TruCAM, pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală.

Pe lângă acestea, au fost utilizate și aparatele etilotest și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. (…)

1157 de conducători auto au depășit limita de viteză cu peste 50 km/h, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile și aplicată o sancțiune contravențională din clasa a IV-a de sancțiuni.

Poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării regimului legal de viteză.

Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule. Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere” – precizează IPJ Vâlcea, într-un comunicat de presă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like