Sute de amenzi pe șoselele din Vâlcea, weekend-ul trecut

Acțiuni pe toate drumurile naționale, dar și pe șoselele județene au avut loc weekend-ul trecut. Polițiștii vâlceni au luat cu asalt DN 7, DN 64, DN 67, precum și pe DJ/DC din tot județul Vâlcea, în încercarea lor de a stopa producerea de evenimente rutiere neplăcute, dar și de a-i depista în trafic pe șoferii indisciplinați sau, chiar, penali.

Astfel, polițiștii au verificat 462 de auto, au legitimat 503 persoane și au efectuat 200 de testări de alcool și droguri.De asemenea, pentru abaterile constatate în trafic, au aplicat 332 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 103.000 de lei. Dintre care, 109 pentru nerespectarea regimul legal de viteză, 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 12 pentru depășire neregulamentară, 4 pentru neacordare prioritate vehicule, 16 pentru abateri ale pietonilor și ale bicicliștilor, iar 189 pentru alte nereguli.

Au fost reținute 56 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice (31 pentru viteza nelegală, 12 pentru depășire neregulamentară, 2 pentru consumul de alcool la volan, 4 pentru neacordare prioritate vehicule și 7 pentru alte abateri).

Totodată, au fost retrase 15 certificate de înmatriculare și au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier, toate pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

foto ilustrativ

You May Also Like