TRAGEDIE într-o comună din VÂLCEA. Soț și soție morți după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Doi soți în vârstă de 68 de ani, respectiv 65 de ani, din comuna vâlceană Crețeni, au decedat în această după-amiază de luni, 24 februarie 2020, după ce s-au intoxicat cu monixid de carbon în propria lor locuință. Autoritățile au fost anunțate de incident printr-un apel pe 112, iar în ciuda manevrelor de resuscitare ale paramedicilor de la SMURD și ale medicilor de la Ambulanță, cele două persoane nu au mai putut fi salvate.

“Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au au avut efect, cele doua persoane soț(68 ani) și soție (65 ani),au fost declarate decedate de către medicul de pe ambulanța SAJ.

Monoxidul de carbon este un gaz incolor (nu are culoare) şi inodor (nu poate fi mirosit), ceea ce îl face greu de depistat, mai ales în timpul nopţii. Acesta se produce prin ardere și apare indiferent dacă sunt arse lemne, cărbune, peleți sau gaze naturale, în special dacă acestea funcționează defectuos.

Simptomele în cazul intoxicaţiei depind de concentraţia gazului acumulat, precum şi de durata expunerii şi se manifestă prin dureri de cap, ameţeli, greaţă.

Sfaturi practice pentru utilizarea în siguranță a instalațiilor de încălzire.

  • asiguraţi o ventilație corespunzătoare în încăperile unde funcționează sistemele de încălzire;
  • verificaţi anual, la începutul sezonului rece, sistemele de evacuare a gazelor arse;
  • curățaţi coșurile de fum și hornurile de cel puțin două ori pe an și doar cu persoane specializate. O dată este obligatoriu înaintea venirii sezonului rece;
  • supravegheați aparatele neautomatizate care funcționează cu flacără deschisă și nu le folosiţi pentru încălzirea locuinței;
  • este recomandată montarea unui detector de monoxid de carbon” – precizează ISU Vâlcea.

Foto ilustrativ

You May Also Like