VIDEO. Aproape 3.500 de mașini verificate în trafic de polițiștii din Vâlcea

În cursul săptămânii trecute, timp de 7 zile, polițiștii rutieri din județul Vâlcea au organizat o serie de acțiuni pe drumurile naționale și județene. Nu mai puțin de 3.428 de autoturisme au fost oprite și verificare în trafic, fiind legitimate și 3625 de persoane. Ba mai mult, agenții de circulație au efectuat 1172 de testări alcool și 11 testări de droguri. 

Au fost aplicate 748 de sancțiuni contravenționale, din care 14 numai pentru consumul de băuturi alcoolice la volan, iar restul pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 167 de permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.

Tot în cadrul acțiunilor au fost constatate 13 infracțiuni la regimul rutier, dintre care, 2 infracțiuni pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, o infractiune pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive, 2 infracțiuni pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologiceși  8 pentru alte fapte.

Exemple: 

1. La data de 09.12.2022, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au depistat un bărbat, care a condus o autoutilitară pe DN 7, în localitatea Bujoreni, sub influența unor substanțe psihotrope.

În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat o valoare pozitivă a unor substanțe psihoactive, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism. 

Polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

2. La data de 10.12.2022, un alt bărbat a fost depistat de către polițiști din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 703L, în localitatea Dăești, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, pentru prelevarea de mostre biologice,în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

3. La data de 11.12.2022, polițiștii Serviciului Rutier au identificat o persoană de sex masculin de 32 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 678 A, în localitatea Mihăești, sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât aceasta emana halena alcoolică, i-a fost solicitat să fie testată cu aparatul alcooltest și Drugtest, însă a refuzat, având totodată, un comportament agresiv la adresa organelor de poliție. În acest sens, s-a procedat la imobilizarea și încătușarea acesteia, fiind condusă la sediul unității de poliție în vederea luării măsurilor legale.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amenzi în cuantum de 4.000 de lei.  Pe numele acesteia fiind întocmit și un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. De asemenea, în baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Vâlcea.

Tot în acest caz a fost dispusă și măsura imobilizării autoturismului în cauză, conform art. 117 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

You May Also Like