24 mai 2024

Concurs județean de matematică, organizat de Primăria Vaideeni și Școala Gimnazială „Luca Solomon”

Învățământul și cultura au fost și au rămas domenii prioritare pentru administrația locală din comuna Vaideeni. Constant, primăria din localitate s-a implicat pentru organizarea de evenimente culturale, educaționale, sportive pentru promovarea imaginii comunei. Atunci când Vaideeniul nu a fost gazdă pentru vreun eveniment, tot cu sprijinul administrației locale, dar, de multe ori, și cu aportul unor sponsori din domeniul privat care au înțeles necesitatea promovării culturii, localitatea au avut reprezentanți la evenimente, concursuri, festivaluri organizate în diferite zone din județ, din țară și chiar din străinătate.

Tot în domeniul promovării educației și culturii se înscrie și cel mai recent eveniment organizat de Primăria Vaideeni, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Luca Solomon”. Astfel, săptămâna trecută, Vaideeniul a fost gazdă pentru un concurs de matematică, de anvergură județeană, la care au participat elevi de la mai multe școli, cu precădere de la unități de învățământ gimnazial din zona Horezu.

Concursul Județean intitulat „Matematicienii Isteți” a fost organizat în contextul celei de-a XXII-a ediții a Zilei Școlii Gimnaziale „Luca Solomon” din Vaideeni.

„Am spus-o și în alte rânduri și nu am cum să nu o spun și acum: cel mai important dar pe care îl putem oferi copiilor este educația! Mă bucur că la acest concurs pe care l-am organizat în Vaideeni au participat elevi de la școlile din zonă, iubitori de matematică. Ne-am bucurat de prezența cadrelor didactice pensionare, a Ansamblului «Miorița», format din actuali și foști elevi, precum și de întâlnirea cu părinții și prietenii școlii. Mulțumim elevilor, părinților lor, cadrelor didactice, dar și sponsorilor și Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea pentru sprijin și colaborare. Felicitări elevilor și cadrelor didactice!”, a precizat Daniel Băluță, primarul comunei Vaideeni.

Elevii școlii Vaideeni au obținut premii la Campionatul Național de Orientare

Și pentru că vă spuneam mai sus că elevii școlii din Vaideeni sunt merituoși și dedicați activităților școlare și extrașcolare desfășurate în cadrul organizat, iată că avem un bun exemplu în acest sens chiar din urmă cu câteva săptămâni. Astfel, în prima jumătate a lunii mai, la Polovragi, în județul Gorj, s-a desfășurat Campionatul Național de Orientare. Elevii școlii din Vaideeni (foto jos), sub îndrumarea profesorilor Bogdan Șurlin și Titel Ghiorghiță au obținut locurile II și III la această întrecere națională, la categoriile de vârstă 13-15 ani.

De asemenea, mai putem aminti că, tot recent, cu sprijinul Primăriei Vaideeni, Ansamblul „Miorița” din localitate a participat la Festivalul Internațional al Păstoritului de la Sarighiol de Deal din județul Tulcea.

You May Also Like