Daniela Oteşanu: ,,PSD finanţează noi programe de sănătate pentru bolnavii de autism”

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au încheiat un protocol de colaborare pentru introducerea unui subprogram destinat persoanelor diagnosticate cu TSA, în cadrul Programului Naţional de Sănătate Mintală.

Acest nou subprogram are rolul de a creşte şi de a îmbunătăţi accesul persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale şi de educaţie. În acest sens, fiecare pacient va beneficia săptămânal de 5 ore de terapie complementară actului medical, oferită de specialişti în psihoterapie şi psihopedagogie specială. De asemenea, pentru părinţii copiilor care suferă de această afecţiune va fi dezvoltat şi subprogramul de educaţie parentală, care va avea rolul de a sprijini familiile acestora, în vederea dezvoltării de abilităţi sociale pentru înţelegea şi acordarea de suport în cadrul familiei. Totodată, vor fi instruiţi profesorii, consilierii şcolari, asistenţii sociali din sistemul educaţional, în vederea identificării şi facilitării intervenţiilor în cadrul tulburărilor de spectru autist.

Din 2016 şi până în prezent, testarea copiilor este realizată în 10 centre reprezentative din ţară, de către 146 de specialişti cu pregătire în acest domeniu. În ultimii doi ani, 600 de consilieri şcolari la nivel naţional au beneficiat de sesiuni de instruire, menite să contribuie la identificarea şi intervenţia timpurie a copiilor cu TSA din învăţământul preşcolar şi primar.

Având în vedere că la sate autismul este un termen străin, este obligatoriu să se promoveze cât mai mult în acest mediu, educaţia parentală, astfel încât copiii să fie diagnosticaţi cât mai rapid şi să fie incluşi în programe de terapie pentru recuperare şi integrare socială.

Dacă în mediul urban părinţii apelează la ajutorul specialiştilor, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre familiile care au în îngrijire minori cu autism, dar aceştia nu beneficiază de niciun fel de tratament sau observaţie. Deşi copiii lor nu se dezvoltă aşa cum ar trebui şi au un comportament nefiresc, unii părinţi nu conştientizează sau nu acceptă, că micuţii lor ar putea avea probleme de natură mintală.

Pentru ca aceşti copii să beneficieze de terapie, este nevoie ca medicii de familie şi asistenţii medicali, împreună cu specialiştii de la Centrul de Sănătate Mintală pentru copii şi de la alte instituţii sanitare să desfăşoare campanii de screening şi informare, în special în comunităţile rurale.

Deputat Daniela Oteșanu

You May Also Like