Daniela Oteșanu: ,,PSD mizează pe susținerea populară, singura valabilă într-o democrație”

Scăderea impozitelor pe muncă pentru salariile de sub 6000 de lei este unul dintre punctele forte ale noului program de guvernare la care se angajează PSD. Astfel, deputatul vâlcean Daniela Oteșanu, membru activ al Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, mizează pe faptul că această măsură va da roade într-un timp foarte scurt. Oteșanu este pe locul doi la Camera Deputaților pe lista PSD Vâlcea și cere votul românilor făcând apel la fostul program de guvernare care, în foarte multe domenii de activitate, a dat roade în anii trecuți. 
“Siguranța locurilor de muncă este angajamentul strategic pe care noul PSD îl asumă în fața românilor!Noul program de guvernare pe care îl propunem cetățenilor este format în proporție de 80% din măsuri propuse pentru siguranța locurilor de muncă și stimularea forțelor active din societate: salariați, antreprenori, investitori! Dar pentru asta cerem susținerea populară. Vedem că dreapta mizează pe tot felul de alte susțineri pe care și le dorește, pe care le așteaptă. Noi, PSD, cerem și mizăm doar pe susținerea populară, singura valabilă într-o democrație” a declarat deputatul vâlcean.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like