Deputatul Neață, despre gravele probleme ale Legii sportului

“Cu ceva vreme în urmă am inițiat o modificare importantă a legislației din domeniul sportiv. Angajații cluburilor sportive mi-au semnalat în repetate rânduri că unii avuseseră acces la angajare prin contracte sportive, alții nu. Legea 69 a educației fizice și sportului nu recunoștea calitatea de participant la activitatea sportivă a unei bune părți din personalul auxiliar. Acțiunea de amendare a legii pe care am întreprins-o atunci a fost acceptată în bună măsură, dar nu în întregul ei.

Am revenit recent pentru a include printre cei care beneficiază de contracte de activitate sportive și pe cei cu funcții manageriale și de marketing, pe organizatorii de competiții și alte câteva categorii de personal. Cu toții participă la activitatea care se încheie cu performanța sportivă.

La Râmnicu Vâlcea suntem direct interesați ca oamenii care participă împreună cu jucătoarele de handbal la performanțele naționale și internaționale ale SCM să poată fi stimulați și prin intermediul contractului sportiv de angajare, la care au dreptul pe deplin. Dar o lege nu se scrie doar pentru Râmnicu Vâlcea, ci pentru întreaga țară. Toate cluburile sportive din România trebuie să aibă acces la forma de angajare la care au dreptul cluburile cu care se confruntă peste tot în Europa.

Mai mult, au apărut situații în care cluburile sportive românești pot fi descalificate din competiții internaționale pentru că nu îndeplinesc criterii de angajare a personalului auxiliar. Ați înțeles bine. Exista un standard european și internațional al participării în competiții care impune acoperirea cu contracte sportive a unei scheme minimale de angajați cu funcțiuni auxiliare într-un club sportiv. Lumea modernă știe că o performanță sportivă este obținută de o echipă de sportivi care se bazează pe o altă echipă instituțională la fel de importantă.

Am insistat în ultimii ani cu modelarea legislației pentru a recunoaște importanța activității tuturor participanților la activitatea sportivă și finalizez această acțiune cu amendamentul depus recent în Parlamentul României, care a trecut recent de comisia de muncă și protecție socială.

Prin votul care va urma, cei care lucrează într-un club sportiv vor putea alege între un contract de muncă obișnuit și un contract sportiv, încheiat conform legii educației fizice și a sportului. Sportul de echipă este chiar așa și pentru că la performanțele sportive de care ne bucurăm contribuie specialiști la fel de prețioși ca sportivii pe care îi vedem și îi admirăm” – deputat de Vâlcea, Eugen Neață.

You May Also Like