Deputatul Ovidiu Popa crede că se impune scăderea impozitului la salariaţii cu venituri mici, măsură ce poate fi susținută din taxa de solidaritate

Parlamentarul PSD Vâlcea Ștefan Ovidiu Popa și-a arătat nemulțumirea, printr-o declarație publică, față de băncile din România care au mărit ratele la nesimțire. Tocmai de aceea, deputatul vâlcean consideră că taxa de solidaritate este o măsură echitabilă pentru societatea noastră, iar don această taxă să se susțină scăderea impozitării la salariații cu venituri mici și medii.
“Inflația a afectat serios puterea de cumpărare a românilor, însă alții s-au îmbogățit pe seama inflației. Anul trecut, băncile din România au obținut cel mai mare profit din toate timpurile, dublu față de 2020! Un profit uriaș plătit din greu din munca românilor care au credite. Pentru ei a fost o dublă lovitură: prețuri mai mari la alimente și rate la bancă majorate, ca urmare a politicii BNR pentru combaterea inflației. Nu este echitabil ca unii să se îmbogățească pe seama celor care muncesc din greu. De aceea PSD insistă cu o taxă de solidaritate de 1% pe veniturile excesive ale marilor companii. Așa a procedat și Comisia Europeană în sectorul energetic. Cu banii obținuți din această taxă putem susține scăderea impozitării la salariații cu venituri mici și medii. Așa este corect!”, a precizat deputatul vâlcean Ștefan Ovidiu Popa.

You May Also Like