PNL atacă la Copăceni cu un tânăr de perspectivă

PNL a decis să atace primăria de la Copăceni cu un tânăr care, deși a început să aibă experiență politico-administrativă, nu a intrat pe mâna cercurilor de interese din zonă. Este vorba despre Ovidiu Alexandru Barbu (34 de ani), angajat în mediu privat, așa cum îi stă bine unui liberal, care a început munca politică de jos. De la lipitul de afișe, așa cum singur spune.

„În PNL am intrat din convingere, în anul 2012. Peste doi ani, am devenit președintele organizației de tineret, iar peste alți doi, deci din 2016, sunt președintele organizației locale. De 12 ani Copăceni este condus de PSD. Stânga și-a arătat aici, la fel ca în alte părți, limitele. Dacă locuitorii din Copăceni vor o schimbare, aceea nu poate fi decât PNL”, a spus Ovidiu Barbu.

Este absolvent al Facultării de Silvicultură Craiova și n-are nicio „sfoară” invizibilă de care să fie tras. Are deja un mandat de consilier local, iar acești patru ani l-au familiarizat cu administrația. Acesta este și unul dintre argumentele pentru care îl susține Cristian Buican. „Acest liberal are șansa de a schimba comuna dumneavoastră pentru că știe foarte bine care sunt nevoile ei reale. Are un mandat în consiliul local, liberalii din Copăceni i-au dat girul, așa că i-l dăm și noi, conducerea județeană”, a declarat Cristian Buican.

Lansarea candidatului liberal Ovidiu Alexandru Barbu a avut loc sâmbătă, 17 februarie 2024, în sala Căminului Cultural din localitate. În afară de Cristian Buican, Barbu a fost susținut de alți „grei” ai PNL Vâlcea: Aurel Simion – ministru secretar de stat în Agricultură, Claudia Banu – senator, Mihaela Andreianu – inspector general al IȘJ Vâlcea ș.a.

Administrația din Copăceni este greoaie, anchilozată în tot felul de înțelegeri care nu au legătură cu cetățenii, ci doar cu bugetul local.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like