Vești bune pentru donatorii de sânge de la senatorul Banu

Pentru că sistemul medical din România se confruntă cu lipsa donatorilor de sânge, Parlamentul încearcă să rezolve legislativ această problemă. Astfel, senatoarea liberală Claudia Banu anunță că a fost votat în Senat un proiect prin care cei ce donează pot avea parte de scutiri de impozite pe clădiri și terenuri.

Reducere sau chiar scutire de impozit pe clădiri și terenuri pentru donatorii de sânge. Acesta este unul dintre proiectele importante adoptate în ședința de plen a Senatului, ca măsură de încurajare pentru donarea de sânge.
Consiliile locale, prin hotărâre, vor putea acorda o reducere procentuală a impozitului pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care au în proprietate astfel de imobile în România și fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic. Măsura este văzută ca necesară pentru că nivelul donării de sânge este cel puțin de două ori mai mic decât necesarul de care au nevoie spitalele și, implicit, pacienții.
De asemenea, reducerea se poate cumula cu bonificația de 10% stabilită prin hotărârea consiliului local și acordată pentru plata cu anticipație a impozitului pentru întregul an de către contribuabili, pâna la data de 31 martie a anului respectiv, și este distinctă de aceasta. Reducerea se aplică diferenței rezultate în urma scăderii bonificației din impozitul datorat.
Procentul reducerii, precum şi documentele justificative necesare dovedirii efectuării numărului minim de donări de sânge se stipulează în cuprinsul hotărârii de consiliu local care instituie reducerea impozitului acordată în baza prezentei legi.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like