TRAGEDIE. Un profesor din Vâlcea a murit! I s-a făcut rău la şcoală! (foto)

Conducerea Liceului Teoretic Lădeşti, din judeţul Vâlcea, a anunţat, în urmă cu puţin timp, că unul dintre cei mai buni profesori ai unităţii de învăţământ s-a stins din viaţă. Este vorba despre profesorul de informatică Nicu Stoian – 56 de ani, care era şi secretar al şcolii şi a cărui dispariţie subită i-a şocat pe colegii şi pe elevii săi.

Joi, 10 august 2017, profesorului Stoian i s-a făcut rău la şcoală, el fiind cunoscut cu probleme cardiace şi diabetice. Colegii săi au chemat ambulanţa, medicii acordându-i primul ajutor şi transportându-l de urgenţă la Spitalul din Craiova. Din păcate, azi, 11 august 2017, profesorul Nicu Stoian s-a stins din viaţă pe patul de spital, medicii nemaiputând face nimic pentru el.

„Cu părere de rău vă anunțăm că astăzi, 11.08.2017, profesorul de informatică Stoian Nicu s-a stins dintre noi! A fost un profesor și mai ales un prieten de nădejde pe care nu îl vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace!” – a anunţat conducerea şcolii.

Dumnezeu să-l odihnească!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.